„L-am cunoscut prin intermediul Principesei Margareta, era un mare iubitor de sport. În anul în care Federaţia de Atletism a împlinit 100 de ani, forul nostru a intrat sub patronajul Casei Regale. Prietenii mei de la Federaţia Europeană de Atletism au rămas impresionaţi de felul în care vorbea mai multe limbi străine şi despre cunoştinţele sale despre sport. Toate bazele sportive de la Şosea au fost donate sportului de către familia sa. Doamna Iolanda Balaş avea o relaţie strânsă cu Casa Regală. E o zi tristă şi transmit sincere condoleanţe Casei Regale”, a declarat fosta mare atletă Gabi Szabo, pentru ProSport.


„Nu l-am cunoscut personal, dar este o mare pierdere pentru întreaga naţiune. La fel de mare pierdere a fost în momentul în care a fost obligat să abdice. L-am apreciat întotdeauna şi sper ca românii să-l aprecieze la fel de mult şi după dispariţia sa. Dumnezeu să-l ierte!”, a reacționat Emeric Ienei, potrivit Mediafax.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

„Îmi pare foarte rău, este o mare pierdere, ar fi trebuit să ne comportăm mai frumos cu el când se afla în viaţă, eu l-am cunoscut mai bine la New York, am fost împreună cu o delegaţie de sportivi, am fost împreună pe lângă Statuia Libertăţii, ştiu perioada în care nu putea să intre în ţară şi cât suferea. Apoi, evident, l-am reîntâlnit şi în România la anumite evenimente. În tinereţe schia foarte mult, îi cunosc pasiunea pentru sporturile de iarnă. Totodată, de-a lungul vieţii, el şi-a cultivat pasiunea pentru maşini. Avea o colecţie impresionantă. Mi-a spus că îmi aprecia munca şi meciurile pe care le făceam”, a spus legendarul tenismen Ilie Năstase. 

„Dumnezeu să-l ierte, este o mare pierdere. Nu l-am cunoscut personal pe Regele Mihai, dar l-am urmărit mult şi mi-a plăcut. Este păcat, ne dispar nişte pagini foarte serioase din istoria României”Cristian Gațu.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialAlte sporturi
„L-am cunoscut prin intermediul Principesei Margareta, era un mare iubitor de sport. În anul în care Federaţia de Atletism a împlinit 100 de ani, forul nostru a intrat sub patronajul Casei Regale. Prietenii mei de la Federaţia Europeană de Atletism au rămas impresionaţi de felul în care vorbea mai...

Preluat de la EVZ