“Admite cererea procurorului militar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. În baza art.45 C.pr. pen. rap. la art.43 alin.2 lit. c C.pr.pen. şi art. 44 alin. 4 C.pr.pen. trimite cauza la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în vederea reunirii cu dosarul nr. 17008/3/2016. Cu drept de apel odată cu fondul”, se arată în decizia Tribunalului Militar Bucureşti, publicată de Agerpres.

Iniţial, procurorii de la DNA şi Parchetul General au trimis în instanţe trei dosare în legătură cu tragedia de la Colectiv: Tribunalul Bucureşti – fostul primar Cristian Popescu-Piedone, Judecătoria Sectorului 4 – patronii clubului, Tribunalul Militar Bucureşti – pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Ulterior, pe 15 mai 2016, Judecătoria Sectorului 4 a dispus reunirea la Tribunalul Bucureşti a dosarului în care sunt acuzaţi patronii clubului cu cel în care este inculpat Cristian Popescu-Piedone, motivul invocat fiind faptul că în primul dosar a nu exista nicio instituţie parte responsabilă civilmente, iar bunurile inculpaţilor nu acopereau despăgubirile cerute de victimele incendiului.

De asemenea, Tribunalul Militar Bucureşti a decis miercuri ca dosarul pompierilor să meargă la Tribunalul Bucureşti. Prin această hotărâre va exista practic un singur dosar Colectiv.

Antonina Radu şi George Petrică Matei au fost trimişi în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.




ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017



Loading…

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
'Admite cererea procurorului militar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. În baza art.45 C.pr. pen. rap. la art.43 alin.2 lit. c C.pr.pen. şi art....

Preluat de la EVZ