Bunătate,credinţă, nobleţe, demnitate, un model demn de urmat – așa l-au caracterizat pe Regele Mihai oamenii care au venit, ieri, la porţile Palatului Regal pentru a depune flori, a aprinde lumânări sau a păstra un moment de reculegere în memoria fostului Suveran.


Mulţi dintre ei și-au adus aminte de momentul abdicării Regelui. „Când a fost obligat să abdice, în 1947, aveam cinci ani. Momentul mi-l aduc aminte. Mama plângea, s-a urcat pe un scaun și a dat jos un tablou care îl reprezenta pe Majestatea Sa. Atunci miam dat seama că era ceva rău. Mai târziu, am auzit discutându-se în casă că mama, fiind învăţătoare, trebuie să meargă la școală și să îi pună pe copii să rupă toate paginile cu fotografiile Regelui. De atunci nu l-am uitat. Majestatea Sa pentru mine înseamnă bunătate, înseamnă credinţă, înseamnă adevăr. Și sunt foarte tristă astăzi”, a spus o doamnă în etate îmbrăcată într-un elegant pardesiu negru, care tocmai a depus un buchet de flori sub tabloul Regelui Mihai.

Momentul abdicării, auzit la radio


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

O altă femeie în vârstă, dar de o condiţie mai modestă, cu o năframă legată peste toartele ochelarilor cu lentilele prăfuite, spune suspinând, după ce a aprins o lumânare:

„Am plâns când am auzit că a murit Regele Mihai. M-am născut în 1936 și am început să învăţ carte în clasa I, în 1943. Aveam o școală făloasă făcută în 1912 în satul Georocu Mare, judeţul Dolj. Și în faţa claselor aveam trei tablouri: tabloul cu Regina mamă Elena, dedesubt Regele Mihai și apoi Antonescu, că așa era atunci. Era la putere și nu-l lăsa pe el (n.r. – pe Rege) că era tânăr. Îmi amintesc momentul plecării, că aveam radio la ţară, acolo. Taică- miu vânduse o moară de măcinat în 39-40 și cu banii cumpărase un radio cu baterii. Navea toată lumea așa ceva pe atunci. Am auzit la radio – tata tocmai plecase cu mama la sora ei – când a spus atât de scurt: abdic! Aveam unsprezece ani atunci”.

Un bucureștean cărunt a ţinut un moment de reculegere în faţa tabloului Regelui Mihai, apoi a spus ce a însemnat pentru el fostul Suveran. „Pentru mine a însemnat un model de viaţă și, într-adevăr, Majestatea întruchipată, nobleţea, caracterul. Din păcate, deși oamenii au fost entuziaști în momentul venirii Regelui nu a continuat (n.r. – acest sentiment). E una dintre contradicţiile naţiei noastre. Nu pot să înţeleg asta. Când ai un astfel de om și nu știi să-l preţuiești! E păcat…”.

Regele, un om cu o etică desăvârșită

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Bunătate,credinţă, nobleţe, demnitate, un model demn de urmat - așa l-au caracterizat pe Regele Mihai oamenii care au venit, ieri, la porţile Palatului Regal pentru a depune flori, a aprinde lumânări sau a păstra un moment de reculegere în memoria fostului Suveran. Mulţi dintre ei și-au adus aminte de momentul...

Preluat de la EVZ