Magistrații Judecătoriei Pașcani au decis, joi, arestarea preventivă a unui bărbat de 39 de ani, recidivist, după ce a agresat un polițist în fața secției de poliție din comuna Oțeleni, județul Iași.

RECOMANDARE: Polițist lovit cu pumnii și picioarele în stradă – momentul, surprins de camerele de supraveghere! VIDEO

Bărbatul de 39 de ani care a agresat un polițist este cercetat pentru ultraj.

”Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a prezentat pe inculpatul Cezar Marian în vârstă de 39 de ani, cercetat în stare de reținere preventivă, în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Pașcani cu propunere de luare a măsurii arestării preventive sub acuzația săvârșirii infracțiunii de ultraj”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 39 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a încercat să lovească un polițist aflat în timpul serviciului.

“Inculpatul a fost imobilizat cu greutate de către agentul de poliție, cu sprijinul unor martori. Faptele evocate mai sus s-au consumat în zona centrală a comunei Oțeleni din județul Iași, în apropierea Postului de Poliție”, se arată în comunicatul de presă emis de procuror.

Potrivit anchetei, polițistul a fost lovit cu pumnul în față, cu picioarele peste corp și i-a fost distrusă uniforma de serviciu. Politistul a primit îngrijiri medicale și a fost trimis la domiciliu.

Bărbatul de 39 de ani este recidivist, a mai fost condamnat pentru infracțiuni cu violență și a fost liberat condiționat în vara anului trecut, având un rest de pedeapsă neexecutat de 476 de zile de închisoare.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/barbat-arestat-preventiv-dupa-ce-a-lovit-un-politist-in-fata-unei-sectii-45133.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/barbat-arestat-preventiv-dupa-ce-a-lovit-un-politist-in-fata-unei-sectii-45133-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv