Horoscop  Pe 18 decembrie s-au născut Steven Spielberg, Willy Brandt, Brad Pitt, Paul Klee, Ty Cobb, Vasile Veselovski, Horia Vintilă, Vasile Maniu, Dionisie Şincan.

 

Horoscop  Tradiţional, în calendar,  Cuviosul Daniil Sihastrul. Sfântul Ambrozie spune că numai în pustnicie poţi să-L înţelegi pe Dumnezeu şi să te rogi cum trebuie. Daniil i-a urmat sfatul, probabil fără să-l ştie. Pentru că Dumnezeu luminează minţile şi oamenii ajung la acelaşi gând, la acelaşi rezultat, fie că sunt acum, aici, sau acum o mie de ani.

 

Horoscop  „Se spune că, în vremea tinereţii sale, vlăstarul domnesc, Ştefan, ar fi ascultat cu luare aminte, în chilia de piatră de pe apa Viţeul, îndrumările şi poveţele fericitului ascet.” (Proloagele, IV, pagina 70).

 

Horoscop Tot legenda spune că după dezastrul din bătălie, Voievodul Ştefan l-a căutat din nou pe Daniil, pentru povaţă şi îndrumare. Dar a găsit doar un mormânt vechi din care răsărise un stejar. „Mulţumesc pentru sfat, bunule sihastru”, a spus Voievodul, ştergându-ţi o lacrimă şi uitându-se la falnicul stejar. “Niciodată nu trebuie să ne lăsăm doborâţi, chiar şi după moarte!” Şi a plecat, a strâns oaste nouă şi i-a zdrobit pe păgânii turci.

 

Când este vorba de Legea Strămoşească niciodată nu trebuie să ne lăsăm doborâţi!

 

Horoscop  Tradiţional, tot în calendar este Sf. Modest care este în calendarul folcloric un alt sfânt protector al animalelor şi al oamenilor, foarte asemănător cu Apostolul, cu Marcu Evanghelistul.

 


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Horoscop  Dacă aveţi un animăluţ, făceţi-i un cadou! S-ar putea, în mod sigur, animalele nu au discernământ, ca pisicuţa sau căţeluşul să nu realizeze sărbătoarea, dar Sfântul Modest vede, ia atitudine, iubeşte pe cei blânzi şi îi pedepseşte exemplar pe cei care chinuiesc sau vorbesc de rău nevinovatele animale, prima Creaţie vie a Domnului.

 

Horoscop  Sf. Modest este un Sfânt care stă înaintea plugarilor, când ies oamenii la arat. Se dă de pomană făină şi mălai pentru sănătatea vitelor şi animalelor de curte şi din casă. Sf. Modest se serbează cu mare veselie făcându-se mare praznic. Obştea aduce un butoi cu vin punând pe unul să-l vândă şi câştigul să fie în folosul bisericii. Nu se pun vitele la muncă: boii, caii etc. În trecut, când era molimă, sau boala vitei cea mare, oamenii au apelat la Sf. Modest, care i-a scăpat. Se ţine că să se scape oamenii de boli molipsitoare şi femeile de bolile lor. (Speranţia).

 

                                                      ⃰    ⃰    ⃰

 

 

 

Iată ce scriam acum exact trei ani, în anul 2014:

 

”Ieri seară, dragi lupi, padawani şi hobbiţi am înregistrat un nou episod de normalitate, de bun gust şi… speranţă! Principele Nicolae a lansat  cartea-album “Crăciunul regal” scrisă de Principesa Margareta şi Principele Radu, ediţia a II-a, revizuita şi adăugită şi Calendarul regal pe 2015. Gazdă a fost Banca Naţională a României. Editorul cărţii, Curtea Veche şi-a mai bifat un moment de glorie binemeritată.

 

Cartea-album “Crăciunul regal” este o minunăţie. Am răsfoit-o şi mă tot uimesc, dar îmi face atâta plăcere… Vezi acolo un Rege blând şi cald care se plimba prin padurea Săvârşinului, sau se bucură de dubaşii care vin în fiecare an să prelungească tradiţia gonirii anului vechi. Vezi o Regina şi mai multe Prinţese şi Principi care se bucură de brad, de cadouri, ţin in brate căţei pe care îi alintă şi împart daruri.

 

Nu ezitaţi să o cumpăraţi, este unul dintre cele mai frumoase cadouri de Crăciun! Ca şi Calendarul regal, plin de fotografii splendide completate cu istoria fiecărei luni. Şi nu este o lume de poveste, ci sunt aceşti oameni minunaţi de care Dumnezeu a vrut ca România să aiba parte.

 

Invitaţi, la Banca Naţionala, unul şi unul. Iat-o  pe doamna Margareta Pâslaru, cea care deţine elixirul tinereţii fără bâtrâneţe. Dincolo, venerabilul academician Solomon Marcus, senin, plin de sfaturi, fermecator în abordarea fiecarui moment la care participa. Şi, din partea gazdelor, domnul Lucian Croitoru, un bancher care s-a dovedit şi romantic şi pragmatic în interpretarea Crăciunurilor regale despre care s-a văzut clar ca i-a facut plăcere să vorbească.

 

Lume bună, într-adevăr bună. Niciun politician, nicio “vedetă” politică! Am înţeles că s-au făcut mari presiuni pentru ca X sau Y să participe la evenimentul elitist şi exclusivist. Dar, nu!

 

Am ţinut ca exemplarul familiei din “Crăciunul regal” să fie semnat de Prinţul Nicolae al României, ca o speranţă peste ani.

 

Pot să mă exprim, fără etichetă, excelent tânăr, un suflet bun care se simte de la distanţă. Şi bine îndrumat. O să fie un Rege bun pentru România! Mai rămâne să-şi aleagă o Regină…”

 

Ce s-a întâmplat, ce demoni au intervenit, cum s-a schimonosit pervers ceea ce era frumos și de exemplu? Cine a avut interesul să compromită Casa Regală? De ce? Pe mâna cui a încăput Principele pe care îl vedeam Rege? Eu știu și o să știți și domniile voastre, la timpul potrivit. Regele adormit devine o legendă și o s-o scriu și eu, un republican, tot la timpul potrivit. Dar recunosc valoarea când o văd și o prețuiesc. Este imposibil să lupți cu o legendă. Adormit, Regele cel blajin și fără noroc devine invincibil!

 

Sunt trist, de ce este o parte din lume rea, când ar putea să se bucure, să fie veselă și fericită, dacă ar fi bună. Zăpada s-a așternut aici, în Prahova submontană, focul arde mocnit, cățelușele au încercat să mă înveselească, dar nu au putut. În astfel de momente scot din cutia lor perechea de tobițe bongo, în Africa i se spune bongo-bongo, dar se desemnează astfel și un spirit malefic, și cânt ”Cântecul de Luptă al Elefanților”. Bongo-bongo sunt din cele originale facute în India, din materiale alese și sunetul lor este cel mai curat, mai clar și mai puternic decât cele făcute în Africa. Le-am luat din Jaipur, cu gândul în altă parte, la Angola. Cu ”Cântecul de luptă al Elefanților” este o poveste lungă. Poate o s-o vă spun, altădată. Cântecul este și el trist, este cântecul celor care pleacă la un război fără speranță, la măcel. Dar, totuși se duc, pentru că așa este onorabil, așa trebuie.   Muambo gaaa, aaaaah, aia-ia mnongo mga, mnongo mgaaaa… Vorba lui Alan Walker, ”I’m faded”!

 

Dar acest lucru nu o să se întâmple mâine, chiar dacă mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

rootstireaActualitate/EsentialHoroscop
        Horoscop  Pe 18 decembrie s-au născut Steven Spielberg, Willy Brandt, Brad Pitt, Paul Klee, Ty Cobb, Vasile Veselovski, Horia Vintilă, Vasile Maniu, Dionisie Şincan.   Horoscop  Tradiţional, în calendar,  Cuviosul Daniil Sihastrul. Sfântul Ambrozie spune că numai în pustnicie poţi să-L înţelegi pe Dumnezeu şi să te rogi cum trebuie. Daniil...

Preluat de la EVZ