Reamintim  că fostul premier Dacian Cioloş a anunțat că va lansa un partid, care se va desprinde din Platforma România 100. Fostul premier spune că această nouă formaţiune va participa şi la următoarele alegeri, indiferent când vor avea ele loc.

Dacian cioloș, impostor politic?

“Dacă discutăm despre Dacian Cioloş, discutăm despre un impostor politic. Dacian Cioloş a avut sprijinul total al PNL, a avut numai beneficii de pe urma (partidului – n.r.) şi a adus numai necazuri. Este unul dintre cei care au contribuit substanţial la scorul electoral prost de la ultimele alegeri.

Şi acuma, când PNL-ul este în creştere, când opoziţia din România şi dreapta din România se încolonează în spatele Partidului Naţional Liberal, vine şi anunţă că face un nou partid. (…) Domnul Cioloş gândeşte să ia voturi de la PNL, adică vrea să dea o lovitură PNL-ului. Este un duşman al PNL-ului prin această afirmaţie pe care a făcut-o.”, a declarat Viorel Cataramă, la Gândul Live, potrivit mediafax.ro.
 

Liberalul a comentat Dacian Cioloş “nu este un om de dreapta, „nu a condus un om de dreapta”. „ Din contră, vă aduceţi aminte declaraţiile unui ministru tembel numit Irimescu care era să scufunde şi să falimenteze o fabrică de lactate numită Brădet, printre altele? Ca să nu extind la alte măsuri socialiste sau comuniste. A plafonat prin lege tarife şi preţuri, care se făceau numai în timpul comunismului”, a spus Cataramă.

Cioloș a anunțat că va participa la următoarele alegeri și că va lansa un partid

Reamintim  că fostul premier Dacian Cioloş a anunțat că va lansa un partid, care se va desprinde din Platforma România 100. Fostul premier spune că această nouă formaţiune va participa şi la următoarele alegeri, indiferent când vor avea ele loc.

„Din Platforma România 100 se va desprinde un partid politic şi asta fără nicio îndoială. Noi, cei care am fondat România 100 suntem hotărâţi să facem lucrul acesta. Aş spune chiar că e un proces natural (…) Da, se va desprinde un partid politic din Platforma România 100, dar care are nevoie de o fundaţie solidă de principii, de idei, de valori şi are nevoie şi de o viziune şi de programe şi chiar de proiecte.

Cred că este necesar să arătăm oamenilor nu doar o viziune şi o ideologie, e nevoie să arărtăm ce înseamnă, în ce se traduce ideologia, în ce se traduc acele valori, principii, etică, morală care pot să contureze la un moment dat şi ideologia”, a anunţat Dacian Cioloş în 2017.

Tag-uri:
ciolos, partid, viorel catarama, impostor, politic, PNL

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-684.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-684-300x37.pngrootstireaActualitate/Esential
Reamintim  că fostul premier Dacian Cioloş a anunțat că va lansa un partid, care se va desprinde din Platforma România 100. Fostul premier spune că această nouă formaţiune va participa şi la următoarele alegeri, indiferent când vor avea ele loc.Dacian cioloș, impostor politic? “Dacă discutăm despre Dacian Cioloş, discutăm despre...

Preluat de la EVZ