Este vorba despre Legea 571/2004, promulgată în urma raportului al GRECO-Grupului de State împotriva Corupţiei, care concluziona într-un raport din 2002 că „cele mai grave acte de corupţie sunt direct legate de crima organizată cu riscul asociat ca organele guvernamentale şi sistemul judiciar să fi fost infiltrate”.

Numai că, în mod paradoxal, tocmai magistraţii par a fi excluşi din rândurile celor care se pot bucure de protecţie, dacă sesizează încălcarea legii, deoarece textul normei de drept stipulează vag că se aplică, printre altele, şi „autorităţilor publice”.

„Enumerarea din cuprinsul normei permite interpretarea că drepturile/măsurile prevăzute de Legea nr. 571/2004privind protecţia persoanelor care au reclamat ori au sesizat încălcări ale legii nu ar fi aplicabilă şi autorităţii judecătoreşti/ instanţelor judecătoreşti”, se arată în sesizarea depusă de fosta judecătoare, prin avocata Corina Popescu. Potrivit documentului citat, obţinut de EVZ, Constituţia prevede că noţiunii de „autoritate publică” i se circumscrie şi autoritatea judecătorească.

„Atunci când luăm în considerare rolul important al judecătorilor în înfăptuirea justiției, excluderea acestora din protecția avertizorilor de integritate, ce echivalează cu neprotejarea celor care sunt în măsură să dezvăluie abateri care afectează în mod direct securitatea noastră națională, este inacceptabilă”, se arată în sesizare.

Decizia tardivă a senatorilor

Pe 24.10.2017, cu mai bine de o lună înainte ca preşedintele Klaus Iohannis să semneze excluderea din magistratură a judecătoarei Lavinia Coţofană, Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat i-a acordat acesteia statutul de avertizor în interes public şi a stabilit că ea trebuie să beneficieze de protecţie.

Decizia Comisiei a venit însă prea târziu: cu 14 zile înainte, Instanţa supremă respinsese contestaţia declarată de judecătoare împotriva hotărârii Secţiei pentru judecători a CSM, care a suspendat-o din magistratură în ianuarie.

Începând cu anul 2016, Lavinia Coţofană, ca magistrat la Judecătoria Arad, a semnalat în repetate rânduri autorităţilor încălcarea dispoziţiilor legale privind acordarea ajutorului public judiciar, în esenţă o practică prin care fonduri ale Ministerului Justiţiei acordate în vederea apărării erau „sifonate” de unii avocaţi, cu complicitatea judecătorilor. Pe 31 ianuarie, Instanţa supremă ia în discuţie revizuirea deciziei de excludere din magistratură a judecătoarei Lavinia Coţofană.

Tag-uri:
Lavinia Cotofana, exclusa, Magistratura, judecator, legea

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-744.pnghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-744-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Este vorba despre Legea 571/2004, promulgată în urma raportului al GRECO-Grupului de State împotriva Corupţiei, care concluziona într-un raport din 2002 că „cele mai grave acte de corupţie sunt direct legate de crima organizată cu riscul asociat ca organele guvernamentale şi sistemul judiciar să fi fost infiltrate”.Numai că, în...

Preluat de la EVZ