„De nu știu câte ori, mărturisesc, am crezut că Simona a pierdut meciul. Eram mohorat, mă pregăteam să scriu, firește că dacă pierdea tot scriam. Apoi s-au întâmplat lucruri  miraculoase, a avut o evoluție cum n-am văzut în viața mea în tenis. Atunci când una dintre jucătoare părea terminată, părea că n-o mai duc nici picioarele, nici mâinile, nici voința, revenea incredibil. De nu știu câte ori s-a întâmplat lucrul ăsta”, a spus Cristian Tudor Popescu. „Nu trebuie să-mi fie rușine de faptul că la un moment dat, dacă aș fi fost acolo, aș fi urlat: Opriți meciul ăsta, e inuman! Nu se mai poate așa ceva!”, a mărturisit comentatorul. „Dacă Darren Cahill… nu mi-am închipuit că o să-l văd dându-și cu pumnii în cap!”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

„A fost cea mai bună jucătoare din lume în această noapte. Nu contează că ești nr 76 mondial. În tenisul de azi, orice jucătoare din prima sută poate prinde o astfel de noapte. Astfel de lucruri se întâmplă”, spune CTP.

„Practic, pentru ambele jucătoare, de la un moment dat încolo, acesta era ca și ultimul meci. N-ar trebui să spun asta, pentru că Simona e în turul 4. Ambele au realizat că nu mai pot. După ce ești adus dincolo de linia roșie – și-au mâncat din măduvă, să ducă meciul la peste trei ore jumătate – e numai un miracol, dar dacă am văzut miracolul din seara asta, poate mai vedem unul. Pentru Simona va fi foarte greu. Deja șchiopăta, sus, aproape de inghinali, avea o problemă”, a observat jurnalistul.

„Pentru mine, a fost o intersecție între cinema și tenis, cele două mari pasiuni ale mele. Am avut unul dintre cele mai frumoase filme din toate timpului”, mărturisește Cristian Tudor Popescu.

Tag-uri:
ctp, jurnalist, halep, meci, tenis, wta, australian open

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-923.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-923-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
„De nu știu câte ori, mărturisesc, am crezut că Simona a pierdut meciul. Eram mohorat, mă pregăteam să scriu, firește că dacă pierdea tot scriam. Apoi s-au întâmplat lucruri  miraculoase, a avut o evoluție cum n-am văzut în viața mea în tenis. Atunci când una dintre jucătoare părea terminată,...

Preluat de la EVZ