„Dacă doriţi să vă luaţi rămas bun de la Nic, o veţi putea face doar mâine (marţi, 23 ianuarie), între orele 12 şi 13, în sala de ceremonii a Crematoriului Vitan Bârzeşti. Nici un minut mai târziu, din păcate. Adresa Crematoriului: Intrarea Serelor nr 1, sector 4, în spatele Institutului de Medicină Legală”, a scris Simona Tache pe pagina sa de Facebook.

Mesajele s continuă să curgă pe internet pentru jurnalistul Nic Sârbu. „Nic Sarbu scria la Caţavencii, era cu educaţia începută la Soroş, voia 6% din PIB la educaţie şi o „şcoală ca afară”. Vă daţi seama ce era omul…

Când am făcut interviul ăsta cu el mă gândeam cât mi-ar fi plăcut ca fizica din şcoala generală şi din liceu să fi fost aşa cum o povestea el.
N-a fost. Şi probabil nici nu o să fie, pentru că sunt tot mai puţini oameni ca el. Acum nici el nu mai e. Prea repede, mult prea repede.”, “1996, platforma Magurele, facultatea de fizica – un boboc la examenul de analiza matematica, primul semestru – adica eu – iese din sala de examen pana la baie, framantand in minte exercitiul absurd de greu din examen. Ingandurat, trec pe langa Nic, il salut (eram vecini in camini, G2, 302 vs 312 paremi-se), si-mi vine o idee.

Nic, ce zici, spun eu, cum naiba se facea legatura dintre formula Taylor si Roche? Ca n-am priceput nimic la seminar. Cu o privire blanda, ti-a luat 30 de secunde sa-mi explici, Nic. Inca stiu explicatia care mi-ai dat-o, Nic. O singura data ai gresit, prietene. Cand mi-ai spus ca moartea e cheia evolutiei. Nu a evoluat nimic cand te-ai dus tu la stelele tale. RIP, Nic Sarbu.”, “Privim cerul! RIP, Nic!” sunt trei dintre gândurile lăsate de prietenii regretatului jurnalist, scrie Cancan.ro

Nic Sârbu a fost secretar general de redacţie la vechea Academia Caţavencu, iar ulterior a lucrat la Caţavencii, fiind şi autorul unui blog de popularizare a ştiinţei, sciencefriction.ro.

Tag-uri:
tache, simona tache, nick sarbu, moarte, imormantare, deces

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1150.pnghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1150-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialDivertisment
„Dacă doriţi să vă luaţi rămas bun de la Nic, o veţi putea face doar mâine (marţi, 23 ianuarie), între orele 12 şi 13, în sala de ceremonii a Crematoriului Vitan Bârzeşti. Nici un minut mai târziu, din păcate. Adresa Crematoriului: Intrarea Serelor nr 1, sector 4, în spatele...

Preluat de la EVZ