Materialul, între timp retras de pe site, era preluat din Gazeta de Cluj și cuprindea, alături de informațiile privitoare la diverse acte procedurale ale procurorilor, printre care o percheziție la o companie, și poziția politicianului față de acuzațiile care i se aduceau.

Mai jos, integral, mesajul deputatului:

„Drept la replică

Referitor la articolul cu titlul “BOMBĂ în PSD! Un celebru DEPUTAT, ACUZAT de VIOL”, apărut în ediţia online de vineri, 9 februarie, în Evenimentul Zilei.

Modul de propaganda securistă prin care se încearcă să-mi terfelească imaginea, îmi aduce aminte de acţiunile securiste din anii `50.

Să spui că, ba procurorii au percheziţionat locuinţa părinţilor mei, ba eu am violat o tânără, sunt nişte acuzaţii de o gravitate extraordinară care au efecte nu numai în plan personal, dar îmi afectează grav imaginea publică.

Părinţii mei, care în viaţa lor nu au avut probleme cu legea, citind articolul după ce au fost sunaţi de alţi membrii ai familiei şi de prieteni, au suferit probleme de sănătate, iar mama mea a avut nevoie chiar şi de îngrijiri medicale. 

De altfel, observ că în ultima perioadă, PSD este atacat constant, din toate părţile. Rând pe rând, liderii partidului – şefii de organizaţii judeţene, şefi de comisii parlamentare, primari, şefi ai consiliilor judeţene etc., sunt efectiv distruşi mediatic, călcaţi în picioare. Prin diferite site-uri obscure, bloguri ale unor aşa-zişi deontologi, presa de casă a statului paralel, opinia publică este pur şi simplu intoxicată cu ştiri, articole şi anchete care prezintă fake news-uri, informaţii odioase şi nemaiîntâlnite în spaţiul virtual românesc. 

Sunt un om care nu a beneficiat niciodată de contracte cu statul, atribuite direct sau prin interpuşi, practică de altfel întâlnită la liderii PDL, în perioada Băsescu. Deci procurorii nu aveau ce cauta nici la mine acasă, cu atât mai mult la părinţii mei.

Sunt un om care a devoalat acţiunile statului paralel, iar apariţia în media a unor astfel de inepţii mă face să cred că publicarea lor a fost făcută la comanda unor oameni chiar din interiorul partidului meu. Oameni pe care, prin acţiunile mele îi “deranjez” şi care vor cu tot dinadinsu să-mi murdărească imaginea. Iar apariţia acestui articol de presă tocmai când primisem o însărcinare foarte importantă din partea preşedintelui partidului, dl. Liviu Dragnea – preşedinţia Comisiei parlamentare pentru Afaceri Europene, îmi întăreşte această convingere.

Deputat,

 Cătălin Rădulescu”

Tag-uri:
radulescu

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-806.pnghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-806-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Materialul, între timp retras de pe site, era preluat din Gazeta de Cluj și cuprindea, alături de informațiile privitoare la diverse acte procedurale ale procurorilor, printre care o percheziție la o companie, și poziția politicianului față de acuzațiile care i se aduceau.Mai jos, integral, mesajul deputatului:„Drept la replicăReferitor la articolul...

Preluat de la EVZ