Luni, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va avea înnorări temporare și doar izolat va mai fulgui, la munte și, posibil, în estul extrem al țării. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0…1 grad în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 8 – 9 grade în Oltenia și sudul Banatului, iar cele minime se vor situa, în general, între -10 și 0 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaților Orientali. Va fi ceață izolat, mai ales noaptea, cu precădere în sudul teritoriului.

În București, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 5 – 6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.

Marți, vremea va deveni în general închisă. Se vor semnala precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ploaie în zonele joase de relief și predominant ninsori la munte, în extindere treptată, în cursul zilei peste jumătatea de vest a țării, iar noaptea în majoritatea regiunilor. În sud-vestul teritoriului cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane înalte, în special ale Carpaților Meridionali, dar pe arii mai restrânse și la cote mai reduse și în regiunile sudice și centrale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 8 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 și 2 grade. Dimineața, izolat, se va semnala ceață, mai ales în regiunile sudice.

În Capitală, cerul va prezenta înnorări temporare, mai accentuate spre seară, dar îndeosebi noaptea, când vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4-5 grade, iar cea minimă de 0-1 grad. Dimineața vor fi condiții de ceață, scrie Romaniatv.

Tag-uri:
vremea, temperatura, ninsori, frig, strica, anm

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-873.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-873-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialVremea
Luni, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va avea înnorări temporare și doar izolat va mai fulgui, la munte și, posibil, în estul extrem al țării. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0...1 grad în nordul Moldovei și estul...

Preluat de la EVZ