Cristian Tudor Popescu consideră că toate replicile oferite de politicienii din PSD, în scandalul DNA, au un rol foarte simplu: pregătirea terenului – şi a munţiei – pentru anunţul lui Tudorel Toader privind conducerea DNA.

„Ca să încercăm să înțelegem la ce bun toată vânzoleala, toată agitația de astăzi, să începem cu un exemplu simplu: o situație aplicabilă oricărui cetățean al acestei țări. Să presupunem că respectivul cetățean este șef de departament într-o instituție sau o companie și unul din subordonați, care ar fi putut să comită o faptă ilegală, un personaj altfel dubios, dar subordonat respectivului șef de departament, spune într-o înregistrare telefonică – deci nu face o declarație justiției – că a făcut și face tot ce face cu aprobarea și acordul șefului. Și imediat după asta, conducerea instituției sau respectivei companii îl concediază pe șeful de departament. Ce se întâmplă în continuare? Cetățeanul nostru dă în judecată conducerea și, cu siguranță, câștigă în instanță, fiind repus în funcție cu plată de daună din urmă.

Toți cei care au făcut vorbire astăzi în legătură cu schimbarea procurorului șef al DNA știu acest lucru. Toată agitația, fierberea asta, este menită să facă opinia publică să uite acest lucru simplu: că procurorul șef Kovesi, cetățeanul șef de departament, nu poate fi dat afară pe baza acelor înregistrări prezentate la niște televiziuni. Nu e un probatoriu nici măcar minimal.

Nemaipunând la socoteală că personajul principal în cazul de față – nu știu cine e acest procuror Negulescu, nu-l cunosc, eu vorbesc de personajul din înregistrare – personajul Negulescu, analizat psihologic, ba chiar psihiatric, arată niște probleme psihice evidente. Este megaloman, este obsedat de propria persoană și de puterea pe care ar deține-o, amenință cu legăturile lui, se jură în fața unui inculpat pe viața copilului lui. Emite tot felul de exprimări, unele obscene, altele aberante, dominate de ideea de cât de puternic e el.

Acest personaj spune la un moment că „aranjez eu cu doamna K”. Asta e singura bază, nu e nicio dovadă, pentru care ar fi trebuit dată afară dna Kovesi.

După pregătirea de artilerie de aseară de la televiziunile respective, dna Andreea Cosma, sora celui în cauză, și cu dosar și dânsa, îi recomandă lui Kovsi să se delimiteze cât mai are timp de respectivii Onea și Negulescu

Dl secretar general adjunct Codrin Ștefănescu de la PSD spune, nici mai mult, nici mai puțin decât „Tudorele, fă ceva”. Partidul îi spune ministrului Justiției „fă ceva”, orice, că altfel nu se mai poate.

Dna Grapini trimite o scrisoare ministrului Justiției și președintelui Iohannis, în care afirmă că în România nu există democrație, nici mai mult, nici mai puțin. Pentru că undeva la DNA Prahova există cel puțin un procuror cu probleme, Negulescu a fost și exclus din magistratură, pentru asta, trage concluzia dna Grapini, nu există democrație.

Dl Tăriceanu, imediat: „nu există stat de drept în România, totul e stapânit de statul paralel”. Dl Dragnea: „e vorba de poliție politică. Adică ne întrebăm, cum au fost fabricate probe în acest caz, oare în câte alte cazuri au fost fabricate?” De pilda și în al dânsului și în al acoliților dânsului.

Dna Ecaterina Andronescu, proaspăt prescrisa doamnă Andronescu în dosarul Microsoft, spune că „dl ministru are mijloace legale și va ști să le folosească”. Din nou pe ministrul Toader.

Dl Șerban Nicolae propune practic desființarea DNA și refacerea după criterii care, în sfârșit, să termine cu dezordinea și, practic, partidul să-l controleze.

Tag-uri:
psd, dna, scandal, politicieni, tudor toader, conducere, justitie

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-954.pnghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-954-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Cristian Tudor Popescu consideră că toate replicile oferite de politicienii din PSD, în scandalul DNA, au un rol foarte simplu: pregătirea terenului - şi a munţiei - pentru anunţul lui Tudorel Toader privind conducerea DNA. „Ca să încercăm să înțelegem la ce bun toată vânzoleala, toată agitația de astăzi, să...

Preluat de la EVZ