Maria este născută în 1973, iar Nicolae a luat-o pe 34 de ani. Îi despart 11 ani. El e pe jumătate știrb, iar ea mai are doar vreo câțiva dinți și două măsele ciobite în gură. De pământ, Maria Skiksai e din Sânpaul de Arad și el a văzut lumina zilei în comuna Ileana, din județul Călărași.

Amândoi au fugit de acasă de mici, că se săturaseră de bătăile primite de la tații alcoolici. Au dormit pe unde au apucat, au muncit cu palmele și cârca și au mâncat ce li s-a dat. Ea are o carte de identitate provizorie și el un buletin expirat de ani de zile. Cum-necum, Maria a făcut și un băiețel. Nicolae trei. Nu și-au mai văzut progeniturile de multă vreme, dar au poze cu ei.

S-au întâlnit la București, la azilul săracilor, din bulevardul Theodor Pallady, botezat, savant: „Complexul Integrat de Servicii pentru Adulți «Sf. Ioan»”. S-au plăcut și au purces la treabă, din prima. Peste șase luni Maria va naște pruncul lor. Habar n-au ce se va alege de capul lui, dar spun că pe ăsta, ultimul, nu-l vor abandona.


N-a avut niciodată casa lui, dar a dormit peste tot


Se țin de mână ca doi copii. Sunt în papuci de casă, cu ciorapi groși în picioare și căciulițe pe cap. Nicu e mai deschis când vine vorba să-și povestească viața. „Am fugit de acasă la opt ani. Tata era mai bețiv și ne bătea, la grămadă pe mama, pe mine și pe ceialți doi frați și trei surori. Când venea de la muncă era deja beat, că lucra la o fabrică de alcool rafinat”, oftează Nicolae Nicola. Sătulă de cotonogeală, într-o zi, femeia și-a luat copiii și a fugit la părinții ei, în București.

Aici, viața scumpă i-a dezbinat. Nicu a ajuns la Școala Specială nr. 10: „Asta, din cauză de la vorbire, de la polipi. Colegii râdeau de mine că vorbeam pe nas, zgâriat…”. După ce a terminat opt clase, la 14 ani, a ajuns zilier, la negru, pe șantier: „Dormeam prin parcuri și mașini părăsite sau pe la Odesa, un centru social din «Romană». De spălat, mă spălam la «Samusocial», o fundație de la Leu. Acolo ne mai dădeau și haine”.

Dejun romantic la cantina săracilor, cu pilaf și cărniță de curcan. La desert au împărțit fructul păcatului originar. FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Șef peste trei ghene în «Trapezului»

La Odesa a cunoscut-o pe Florina, fosta sa concubină. „O știam de la paișpe ani și m-am mutat la taică-său acasă. Da’ ăla a vândut apartamentul și am ajuns, din nou, pe stradă. Ea avea epilepsie, nu și-a mai luat tratamentul. Într-o noapte a murit”, povestește, calm, Nicu de parcă ar povesti un film. Cu Florina a avut doi băieți și o fată. Le-a dus la țară, la Ileana, unde maică-sa s-a întors după ce a murit taică-său. Oftează adânc: „Unul are opt ani, celălat șapte și fetița cinci…”. Nu i-a mai văzut de ani de zile.

Acum, e om de serviciu la un bloc. Se umflă în pene de parcă ar fi cel puțn proprietarul clădirii: „Am trei ghene în «Trapezului». Scot gunoiu’, îl încarc în gunoieră și spăl în urmă”. Zice că ia 200 de lei pe lună și muncește de la șase dimineața până la asfințit. Așa că, uneori, mai sare peste prânzul de la „Sf. Ioan”: „Am noroc cu o colegă care mai îmi dă de mâncare”.

Azilul săracilor

„Ea a fost plecată și s-a întors într-un an și jumătate. El la fel. S-a reîntors de câteva luni. Sunt cuminți… Nicu muncește ca zilier, iar Maria aici, la muncă și curățenie și îi ajută pe cei greu deplasabili”, îi descrie, simplu și sec, Cristina Gavrilescu, directoarea Complexului de asistați social, singurul adăpost din Capitală care oferă servicii nonstop.

În celelalte cinci existente, „beneficiarii” trebuie să plece după micul dejun și sunt primiți abia seara, la ora șapte. Culmea, Sectorul 5, cel mai sărac sector bucureștean, nu are un astfel de azil de noapte. Șefa Complexului spune că are pe „inventar” oameni din diverse clase sociale:

„Noi încercăm să le găsim un loc de muncă. Avem și oameni cu studii superioare ajunși pe stradă din varii motive. Au povești interesante, da’ nu-s prea vorbăreți”. Adăpostul are 378 de paturi, dar poate găzdui, în caz de urgență, mai ales iarna, până la 400 de sărmani. Cristina Gavrilescu se uită atentă la coada care s-a format în dreptul cantinei. E ora prânzlui și s-au stâns toți în păr: „Vara se mai golește, în rest e plin”.

S-au văzut, s-au plăcut și, pac, copilul!

La Complexul din Pallady s-a întors de opt luni, după ce s-a săturat să doarmă pe unde apuca. Aici a cunoscut-o, fatalitate, pe Maria: „Ea s-a băgat în treabă cu mine, că io eram mai rușinos, așa…”, se îmbujorează bărbatul. Maria se fâstâcește și ea. Sunt împreună de patru luni, la propriu.

Atât doar că n-au voie să doarmă împreună, că regulile sunt stricte în adăpostul din Pallady: bărbații cu bărbații și femeile cu femeile. Cu toate astea, au reușit ei, cumva, să se iubească și, de trei luni, Maria Skiksai e gravidă. Evident, n-a făcut niciun control și habar n-au sexul viitorului copil.

Se laudă că a ajuns vedetă pe Youtube. De fapt, a primit 100 de lei pentru o secvență a unui videoclip al unei trupe de hip-hop. Conchide: „Cam asta e viața mea. Am avut noroc că n-am ajuns să mănânc din tomberoane”.

Tag-uri:
love story, tomberon, strada, Complexul din Pallady, adapost

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/nicolae-nicola-rzv.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/nicolae-nicola-rzv-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Maria este născută în 1973, iar Nicolae a luat-o pe 34 de ani. Îi despart 11 ani. El e pe jumătate știrb, iar ea mai are doar vreo câțiva dinți și două măsele ciobite în gură. De pământ, Maria Skiksai e din Sânpaul de Arad și el a văzut...

Preluat de la EVZ