Ministrul de externe olandez Halbe Zijlstra a demisionat marţi, la o zi după ce a recunoscut că a minţit atunci când a afirmat că luase parte, în 2006, la o întâlnire în care preşedintele rus Vladimir Putin ar fi evocat planurile sale privind o ‘Rusie Mare’, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.ro.

Zijlstra pretinsese că l-a auzit pe Putin vorbind despre ambiţiile sale expansioniste. Evenimentele evocate s-ar fi petrecut în timpul unei întâlniri cu oameni de afaceri care a avut loc la casa de vacanţă a președintelui rus, în 2006. La acea vreme, Halbe Zijlstra lucra pentru compania petrolieră olandeză Shell.

Incidentul a pus în dificultate coaliţia guvernamentală a premierului Mark Rutte, acesta abia reușind să întrunească o majoritate parlamentară.

Zijlstra a anunţat că a decis să demisioneze deoarece situaţia delicată ar fi putut afecta activitatea Ministerului de Externe, fiind vizibil emoționat în timpul discursului din plen.

”Trăim într-o ţară unde adevărul contează. Iată de ce nu văd altă opţiune decât aceea de a demisiona”, a spus Halbe Zijlstra, care preluase funcția guvernamentală acum patru luni.

”Funcţia (de ministru al afacerilor externe -n.r) trebuie să fie mai presus de orice dubii, atât pe plan intern, cât şi în străinătate”, a subliniat demnitarul.

Acest scandal este primul test serios pentru coaliţia guvernamentală condusă de Rutte după preluarea noului mandat, în octombrie 2017.

Într-un interviu publicat la sfârşitul săptămânii trecute de cotidianul De Volkskrant, ministrul olandez a recunoscut însă că nu a participat la întâlnirea respectivă, ci a ‘împrumutat’ anecdota de la o persoană a cărei identitate și-a dorit să o protejeze.

În versiunea iniţială, pe care Halbe Zijlstra a început să o relateze la conferinţele partidului VVD (liberal, fromațiunea premierului Mark Rutte) în 2014, el a susţinut că se afla într-o încăpere din spate a vilei când l-a auzit pe Putin definind „Rusia Mare” drept „Rusia, Belarus, Ucraina şi statele baltice”, şi adăugând că şi „Kazahstanul ar fi bine de avut”.

Primele îndoieli cu privire la veridicitatea afirmaţiilor ministrului de Externe au apărut când fostul director executiv al Shell, Jeroen van der Veer, a declarat pentru De Volkskrant că actualul ministru nu a fost prezent la întâlnirea din 2006 cu Putin. Zijlstra a recunoscut că nu a luat parte, dar a insistat că substanţa istoriei este adevărată.

Tag-uri:
putin, Olanda, Rusia, Zijlstra, Rusia Mare, plan Putin

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1063.pnghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1063-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Ministrul de externe olandez Halbe Zijlstra a demisionat marţi, la o zi după ce a recunoscut că a minţit atunci când a afirmat că luase parte, în 2006, la o întâlnire în care preşedintele rus Vladimir Putin ar fi evocat planurile sale privind o 'Rusie Mare', transmit Reuters şi...

Preluat de la EVZ