La intrarea în sediul ÎCCJ, Robert Negoiţă a declarat că una dintre cele două angajate ar fi lucrat, la un moment dat, în cadrul biroului său parlamentar, pe vremea când era deputat PSD de Teleorman.

“Eu pe cele doamne, dacă le văd, nu le mai cunosc. Am aflat, şi de aceea sunt aici, că una dintre cele două persoane a fost angajată la mine la cabinet când am fost parlamentar de Teleorman. (…) Acea domnişoară mi-a fost recomandată de la partid, de la Turnu Măgurele, dacă nu mă înşel, pentru biroul meu de parlamentar şi a fost plătită din suma forfetară de la biroul meu parlamentar”, a spus Negoiţă.

În sala de judecată, Robert Negoiţă a fost întrebat de judecători dacă Adriana Botorogeanu a fost angajată la biroul său parlamentar.

Judecător: O Cunoașteți pe Botorogeanu?

 Robert Negoiță: Nu. Numele ei nu îmi spune nimic. Dacă o văd pe stradă, nu o cunosc.  Este posibil să fi avut angajat la cabinetul parlamentar pe Botorogeanu, însă nu îmi mai amintesc. Și fizic, dacă aș vedea-o, nu aș recunoaște-o.  Dacă e acea persoană care a fost angajată la mine la cabinetul parlamentar, acea perioadă scurtă, nu mai mult de doi ani, era o persoană tânărâ care își făcea treabă.  Nu cunosc și nu cunoșteam la data respectivă dacă Botorogeanu, în perioadă respectivă, a figurat că angajat la DGASPC Teleorman.  Mențin declarația din timpul urmăririi penale. Nu am fost constrâns.

 Judecător: Pe Botorogeanu cum ați angajat-o?

Robert Negoiță:  Voi vorbi doar din principiu, pentru că în mod exact nu pot să va relatez. Nu îmi amintesc. Cred că am cunoscut-o în campania electorală și în felul acesta am cunoscut – o și, ulterior, am angajat- o la cabinetul parlamentar. Cred că este posibil să îmi fi fost recomandată de un coleg de partid.  Sub jurământ arăt că Liviu Dragnea, care la data respectivă era președintele Consiliului Județean Teleorman, nu s a  implicat în campania mea electorală, iar dacă am afirmat că am angajat – o pe Botorogeanu la cabinetul parlamentar al subsemnatului, la recomandarea unui coleg, menționez că nu e vorba de domnul Dragnea. Acest coleg, care probabil mi – a făcut recomandarea, era fie Nicolae Mohanu, care era primarul orașului Turnu Măgurele, sau viceprimarul aceluiași oraș.

 Judecător: De cine erau plătite persoanele angajate la cabinetul parlamentar?

Negoiță: Din suma forfetară primită pentru desfășurarea activității cabinetelor parlamentarr în teritoriu, conform legii.  Am aflat că numita Botorogeanu figura în perioada respectivă ca angajată la DGASPC Teleorman, când am fost chemat la procuror să fiu audiat. 

Tag-uri:
edilul, sector 3 primar, robert negoita dragnea, dragnea, instanta, audieri

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1128.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1128-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
La intrarea în sediul ÎCCJ, Robert Negoiţă a declarat că una dintre cele două angajate ar fi lucrat, la un moment dat, în cadrul biroului său parlamentar, pe vremea când era deputat PSD de Teleorman.'Eu pe cele doamne, dacă le văd, nu le mai cunosc. Am aflat, şi de...

Preluat de la EVZ