În ciuda faptului că pe piețele din vest, Uber este un serviciu care activează de mulți ani, abia acum compania a decis că trebuie să impună niște limte pentru șoferii parteneri. Astfel, în următoarele două săptămâni, aplicația le va permite șoferilor să fie activi doar 12 ore consecutive, după care îi va obliga să ia o pauză, scrie Go4it.

Această decizie vine în încercarea de a elimina posibilitatea de accidente pe drum în timpul curselor Uber din cauza oboselii.

Această capabilitate a aplicației va debuta în Statele Unite, unde după primele zece ore de activitate continuă pe serviciu, șoferul va primi o notificare care îl atenționează că se apropie de limita de 12 ore, potrivit Go4it. 

După ce întregul timp expiră, aplicația nu va mai livra comenzi noi către șofer, acesta fiind obligat să ia o pauză de minimum șase ore. Măsurătoarea va fi realizată folosind coordonatele GPS pe care dispozitivul inteligent al șoferului îl trimite către server, însă timpii lungi de așteptare precum opririle mai lungi de cinci minute nu vor fi contorizate. Opririle la semafoare și staționările vor fi însă considerate drept timpi de condus.

De asemenea, dacă șoferul va efectua în aceeași zi două sesiuni de câte șase ore la distanță mică între ele, limita va fi impusă la sfârșitul celei de-a doua sesiuni, fiind nevoie de șase ore de odihnă pentru a putea prelua din nou comenzi. Aceste limite vor fi adaptate și la legislația locală în vigoare, anumite state americane oferind legal posibilitatea de a lucra ca șofer pentru 13 ore din 24. Rivalul Uber din SUA, Lyft, are deja impusă o limită de 14 ore cu șase ore pauză.

Această capabilitate ar putea să devină activă și pe alte piețe, inclusiv în România, însă momentan nu avem informații concrete despre această posibilitate. Având însă în vedere că mulți dintre șoferii Uber activează pe mai multe servicii simultan, precum Taxify sau Lyft, probabil că noua limită nu va elimina complet șoferii obosiți după multe ore de condus.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/jhjhjh-1-46780.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/jhjhjh-1-46780-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv