Aprobarea, dată de Comisia Europeană din martie, va permite extinderea centralei nucleare de la Paks în afara capitalei Budapesta, cu un împrumut din partea Rusiei de 10 miliarde de euro. 

Centrala Paks este singura de acest tip din Ungaria și furnizează circa 40% din nevoile de electricitate ale țării. 

„Pentru natura noastră, pentru mediul nostru și peisanul unic, trebuie să ducem această luptă a lui David cu Goliath”, a declarat ministrul austriac pentru Sustenabilitate,  Elisabeth Koestinger, într-o declarație în care confirma depunerea unei plângeri la Curtea de Justiție a UE, conform Euractiv. com. 

„Energia nucleară nu are ce căuta în Europa. Nu vom da înapoi niciun centimentru din acest punct de vedere”, a precizat ea. 

În hotărârea luată, Comisia Europeană a explicat că proiectul respectă standardele UE privind ajutorul de stat, dar Austria contestă acest lucru. Activiștii austrieci pentru mediu au lăudat noul guvern de centru-dreapta pentru că au acționat în instanță împotriva Ungariei, într-un plan aprobat inițial, anul trecut, de social-democrații care erau la putere. 

Centrala Paks a fost construită cu tehnologie din era sovietică, în anii 1980, în timpul perioadei comuniste din Ungaria. 

Construcția a două noi reactoare ale centralei este parte a acordului încheiat de premierul Viktor Orban cu aliatul său, Vladimir Putin. Proiectul va fi realizat de către agenția nucleară de stat din Rusia, Rosatom, și va dubla, practic, capacitatea de producție actuală. 

Opoziția din Ungaria a criticat acordarea contractului firmei Rosatom, fără o licitație deschisă. 

În 2015, Parlamentul ungar a votat să păstreze secrete detaliile acestui contract timp de 30 de ani, ceea ce partidul lui Orban, Fidesz, spune că este necesar din „motive de securitate națională”, care, spun criticii, de fapt, ascund fapte de corupție. 

De la finalul anilor 1970, Austria a adoptat o poziție fermă anti-nucleară, începând cu un vot fără precedent dat de populație, care a interzis orice centrală nucleară pe teritoriul țării.

Austria a depus o plângere și împotriva ajutorului de stat aprobat de UE pentru centrala nucleară Hinkley Point C din Marea Britanie, în 2015, susținând că energia atomică nu este sustenabilă și este foarte riscantă. 

Tag-uri:
austria, judecată, ungaria, vecină, curtea europeană de justiție, ue, centrale nucleare, energie atomică, ajutor, rusia, ministru

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1777.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1777-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Aprobarea, dată de Comisia Europeană din martie, va permite extinderea centralei nucleare de la Paks în afara capitalei Budapesta, cu un împrumut din partea Rusiei de 10 miliarde de euro. Centrala Paks este singura de acest tip din Ungaria și furnizează circa 40% din nevoile de electricitate ale țării. „Pentru natura...

Preluat de la EVZ