UM 0110 sau Unitatea Anti-KGB, este una din legendele care însoțesc istoria Securității, fiind devoalată pentru prima dată cu documente în primul număr al revistei Evenimentul Istoric. O unitate despre care s-a spus puține lucruri, dar despre care se șoptea că deține secretul fostei și actualei puteri din România. 

Când a apărut această unitate și care au fost resorturile politice ale unei asemenea decizii, neobișnuită, este greu de înțeles pentru cei care judecă perioada dinainte de 1989 într-o manieră lipsită de nuanțe.

Așa cum spuneam, într-un mod neobișnuit, originea acestei unități se găsește în perioada în care la conducerea României se afla Gheorghe Gheorghiu-Dej, ulterior fiind preluată de Nicolae Ceaușescu. În anii ‘60 s-a constituit o grupă specială de contraspionaj, dedicată țărilor socialiste. Adică, pe înțelesul tuturor, principalul serviciu de informații al României, cunoscut în mod popular drept Securitatea, a fost pus să identifice acțiunile de spionaj ale URSS, RDG, Polonia, Ungaria, ale țărilor din întregul lagăr socialist. Să le documenteze și să le contracareze. 

În 1963 s-a înregistrat prima inițiativă de contracarare a spionajului sovietic, care a aparținut (în principal) lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind cooptați în această acțiune, Alexandru Drăghici, ministru de Interne și responsabil de Securitate, Vasile Patilineț, șeful Comisiei Militare a CC și Nicolae Ceaușescu. Drăghici și Ceaușescu erau doi dintre oamenii apropiați de Gheorghiu Dej, în același timp rivali în tentativa de a-i câștiga simpatia acestuia. Evoluția acesteia avea să fie spectaculoasă.

Dintr-un grup mic, anii ’50, de 4-5 ofițeri, s-a ajuns în anii ’80 la o unitate de aproape 300 de oameni, condusă un general-maior Victor Neculicioiu, avându-l ca adjunct pe colonelul Vasile Lupu, viitor prim-adjunct al directorului SRI. 

Așa cum apare în primul număr al revistei Evenimentul Istoric, Unitatea 0110 a fost înfiinţată în 1969 (fosta UM 0920/A) după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, se ocupa cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi chiar pe spaţiul sovietic. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti. Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”. Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.

UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.

Istoria acestei unități celebre, dar mai ales documente din arhiva Securității care arată cum îi supraveghea pe agenții sovietici, dar și din alte țări socialiste, puteți citi în primul număr al revistei “Evenimentul Istoric” care a apărut la chioșcuri. 

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri:
evenimentul, istoric, ceausescu, rusi, kgb, gheorghiu dej, urss, um 0110

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/evnimentul-istoric.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/evnimentul-istoric-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
UM 0110 sau Unitatea Anti-KGB, este una din legendele care însoțesc istoria Securității, fiind devoalată pentru prima dată cu documente în primul număr al revistei Evenimentul Istoric. O unitate despre care s-a spus puține lucruri, dar despre care se șoptea că deține secretul fostei și actualei puteri din România. Când a...

Preluat de la EVZ