Doi jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova au fost transportați, vineri, la spital, după ce au fost loviți cu bâtele de mai multe persoane chemate în ajutor de un bărbat prins în flagrant că fura motorină.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, un echipaj de jandarmi, aflat în misiune în zona localității Ciorani, a observat că dintr-o cisternă de 20 tone se sustrăgea motorină.

“Lângă cisternă se mai afla o autoutilitară încărcată cu canistre de diferite dimensiuni, în care se transportau bidoanele cu produsul petrolier sustras, cu miros specific de motorină. Surprinși în flagrant unul din conducătorii auto, șoferul de pe autoutilitară, a luat legătura prin stație cu alt individ solicitând sprijin”, arată IJJ Prahova.

IJJ Prahova a precizat că în zonă au sosit 4 indivizi, înarmați cu bâte, care au lovit jandarmii și le-au distrus mașina de serviciu, spărgând luneta din față, spate și geamul lateral, după care au fugit.

“Doi jandarmi sunt acum la UPU, la Ploiești. Au fost loviți cu bâtele. Am reușit să prindem trei bărbați dintre cei care au participat”, a declarat șeful IJJ Prahova, Liviu Coman.

Directorul medical al Spitalului de Urgență Ploiești, Florin Pușcariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cei doi jandarmi bătuți au mai multe contuzii.

„Cei doi jandarmi sunt încă în investigații medicale. Au suferit contuzii. Unul are o contuzie de hemitorace și altul de braț, antebraț și gambă”, a spus Pușcariu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Marian Popescu, a declarat că polițișii au fost sesizați că un echipaj de jandarmi a fost agresat și că autospeciala a fost avariată de patru indivizil, în cauză existând un cerc de suspecți.

“Avem un cerc de suspecți, trei dintre ei aflându-se deja în custodia poliției, urmând ca, în scurt timp, să fie depistat și cel de-al patrulea. Cauza urmează să fie preluată, cel mai probabil, de Parchetul Militar”, a declarat Popescu.

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj și furt calificat.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/doi-jandarmi-la-spital-dupa-ce-au-fost-batuti-cu-batele-de-indivizi-prinsi-cand-furau-motorina-47311.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/doi-jandarmi-la-spital-dupa-ce-au-fost-batuti-cu-batele-de-indivizi-prinsi-cand-furau-motorina-47311-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv