“Anul acesta este un an însemnat, pentru că nu doar majoritatea românească va sărbători Centenarul Marii Uniri, ci şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) îşi vor sărbători anul autodeterminării maghiare, pentru că acum 100 de ani au luat fiinţă CNS şi CNMT. Deci, dacă doriţi, CNS este un succesor al respectivei grupări înfiinţată acum 100 de ani.

Aceste consilii au reprezentat un răspuns direct, o reacţie directă faţă de despărţirea Transilvaniei de Ungaria şi de atunci noi reprezentăm cumva o continuitate a ideii de autodeterminare în Transilvania. Iar această continuitate a fost întreruptă doar de dictatura comunistă, timp de 50 de ani”, a spus Tokes, conform traducerii oficiale, potrivit agerpres.ro.

Potrivit acestuia, proiectul de “regionalizare artificială” a României şi Transilvaniei seamănă cu sistematizarea lui Ceauşescu.

“Noi acum continuăm această politică de autodeterminare în Transilvania respingând acuzaţia de separatism care este accentuată de atâtea ori în relaţiile cu noi şi faţă de noi. Comemorarea de ieri de la Târgu Mureş a fost şi un fel de protest faţă de proiectul de regionalizare artificială a României. Ar fi o catastrofă restructurarea Transilvaniei în mod artificial şi ar fi cam similară cu planul de sistematizare al lui Ceauşescu, care, de fapt, ar fi distrus Transilvania şi întreaga ţară. Nu am protestat pur şi simplu, ci am dorit să susţinem autonomia teritorială a ţinutului secuiesc şi autonomia pe mai multe niveluri a maghiarimii din Transilvania”, a mai spus preşedintele CNMT.

Tag-uri:
Tokes Laszlo, centenar, declaratii, romani, marea unire, maghiari


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-124.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-124-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
'Anul acesta este un an însemnat, pentru că nu doar majoritatea românească va sărbători Centenarul Marii Uniri, ci şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) îşi vor sărbători anul autodeterminării maghiare, pentru că acum 100 de ani au luat fiinţă CNS şi CNMT....

Preluat de la EVZ