Automarfarele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de miercuri noapte și până joi noapte, în perioada sărbătorii Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea despre faptul că în perioada 14.03.2018, ora 23.00 (ora României) – 15.03.2018, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricționată circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepția transporturilor de animale vii și de produse perisabile.

Măsura este luată de autoritățile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2017 este declarată zi de sărbătoare națională, nelucrătoare.

Traficul de călători și autoturisme se va desfășura în condiții normale.

În această perioadă, șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricției de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

“Polițiștii de frontieră români efectuează formalitățile de frontieră împreună cu autoritățile din statul vecin, sens în care conducerea Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor). Precizăm că, în această perioadă, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport, în limita configurației acestora și, în funcție de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieșire în/din țară, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. Poliția de Frontieră Română a făcut toate eforturile pentru suplimentarea cu tot personalul de care dispune la controlul documentelor de călătorie”, arată Poliția de Frontieră.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/in-atentia-soferilor-restrictii-de-circulatie-la-camioane-pe-teritoriul-ungariei-47353.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/in-atentia-soferilor-restrictii-de-circulatie-la-camioane-pe-teritoriul-ungariei-47353-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv