Cea mai mare spargere a celor doi bărbați din comuna Valu lui Traian a avut loc la sfârșitul anului trecut când, potrivit IPJ Constanța, persoanele în cauză ar fi pătruns în locuința unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Oltina, județul Constanța, de unde au sustras mai multe bijuterii în valoare de 6000 de lei și suma de 230.000 de lei. Se pare că hoții au mers la pont pentru că cel prădat doar ce vânduse un imobil, având banii în casă.

În urma cercetărilor, polițiștii din Băneasa, împreună cu cei ai Serviciului Investigații Criminale și ai Brigăzii Operațiuni Speciale, au identificat doi bărbați, de 27, respectiv 50 de ani, ambii din localitatea Valu lui Traian, bănuiți de comiterea faptei. De altfel, șeful grupării de hoți din locuințe fusese prins de polițiști chiar în noaptea de Revelion după ce, împreună cu un alt tovarăș, pătrunseseră în locuința unui constănțean de unde au furat telefoane, bijuterii, ceasuri și bani. Deși au fost prinși și reținuți, a intervenit împăcarea părților iar cei doi au fost eliberați.

Polițiștii au continuat, însă, cercetările, existând mai multe sesizări împotriva lor, iar sâmbătă dimineață, însoțiți de luptătorii SAS Constanța, au descins în casele suspecților din Valu lui Traian. În urma perchezițiilor, au fost găsite mai multe bunuri furate și bani. Șeful rețelei își cumpărase chiar și o mașină de lux, un BMW cu care se plimba prin comună. Cei doi au fost reținuți fiind deferiți, ieri, judecătorilor care au decis arestarea lor preventivă, pe 30 de zile, pentru furt calificat.

Tag-uri:
polițiști, furturi din locuințe, IPJ Constanța, Valu lui Traian, SAS, BMW, bani, bijuterii


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-205.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-205-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Cea mai mare spargere a celor doi bărbați din comuna Valu lui Traian a avut loc la sfârșitul anului trecut când, potrivit IPJ Constanța, persoanele în cauză ar fi pătruns în locuința unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Oltina, județul Constanța, de unde au sustras...

Preluat de la EVZ