Luni, vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a țării și va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 grade in Moldova si 19 grade in sudul Munteniei, cu cele mai ridicate valori în sudul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 9 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 1…2 grade. Înnorările vor fi temporar accentuate și va ploua, ziua mai ales în jumătatea de vest a țării, iar spre seară și noaptea în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, însoțite pe arii restrânse și de descărcări electrice, iar local, cu precădere în sud-vest, se vor depăși 15 l/mp și izolat 20…30 l/mp. Precipitații mixte vor mai fi doar în zona montană înaltă, la peste 1900 m altitudine. Vântul va avea intensificări locale, îndeosebi în cursul zilei, mai ales în vest, est și la munte. La începutul intervalului vor fi condiții de ceață în sud și sud-est.

În București, vremea va fi în continuare deosebit de caldă, dar va deveni instabilă. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 7…8 grade. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate spre seară și noaptea când vor fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Marți, vremea se va menține caldă, deși valorile termice vor marca o ușoară scădere față de ziua precedentă în majoritatea regiunilor. Cerul va fi doar parțial noros în regiunile sudice și mai mult noros în restul teritoriului și temporar va ploua, local însemnat cantitativ, îndeosebi în jumătatea de est a țării. Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi posibile descărcări electrice. La munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 grade in Moldocva și 17 grade in sudul Olteniedie si al Muntenieie, iar cele minime se vor situa între 2 și 8 grade, scrie RomaniaTV.

Tag-uri:
vremea, vremea romania, vremea bucuresti, vremea capitala, temperaturi, caldura, soare, vremea munte, vremea mare, vremea timisoara, vremea botosani, vremea prahova


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-171.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-171-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialVremea
Luni, vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a țării și va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 grade in Moldova si 19 grade in sudul Munteniei, cu cele mai...

Preluat de la EVZ