Alexandru Ștefan Rusu, bucureșteanul acuzat că și-a ucis viitoarea soție cu 34 de lovituri de cuțit, a fost condamnat definitiv la închisoare. Curtea de Apel Ploiești a considerat că bărbatul a vrut să-l omoare și pe fiul victimei, un băiat în vârstă de 12 ani, care a sărit să-și apere mama.

Curtea de Apel Ploiești a dat sentința definitivă în cazul bucureșteanului Alexandru Ștefan Rusu (30 de ani) bărbatul care în iarna anului trecut și-a ucis viitoarea soție doar pentru că aceasta a refuzat să participe la o partidă de sex în grup. Inițial Rusu a fost condamnat de Tribunalul Prahova la 20 de ani de închisoare.

Magistrații instanței superioare unde s-a judecat apelul au apreciat că Alexandru Rusu este vinovat nu doar de omor, ci și de tentativă de omor și i-au sporit astfel pedeapsa cu încă doi ani. În total acesta urmează să execute 22 de ani de detenție. În plus, a fost obligat să plătească daune morale în valoare de 50.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi copii minori ai victimei, dar și 5000 de euro reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Crima a avut loc în martie 2017 într-un apartament din cartierul ploieștean Mihai Bravu. În ziua tragediei, Ștefan Rusu și iubita lui, o femeie în vârstă de 36 de ani, mama a doi băieți minori, au organizat o mică petrecere la care au invitat două pritente, dintre care una minoră. Spre miezul nopții, pe fondul consumului excesiv de alcool și posibil droguri, Ștefan Rusu a început să facă avansuri celor două tinere invitate.

A fost refuzat, însă bărbatul a insistat și a încercat să întrețină relații sexuale cu forța. În ajutorul celor două tinere a sărit Mariana, iubita lui Ștefan, iar de la scandal până la crimă n-a mai durat mult. Furios, bărbatul s-a refugiat în bucătărie de unde a luat un cuțit și a început să le amenințe pe cele trei femei. Două dintre ele au reușit să fugă, însă Mariana a fost lovită de nenumărate ori până ce și-a dat ultima suflare chiar în fața fiului ei cel mare și el rănit la umăr pentru că a sărit să-și apere mama. Copilul a fugit din casă și s-a refugiat în scara unui bloc din vecinătate. De aici a cerut ajutor de la vecini care au sunat la 112.

Criminalul a plecat de la locul crimei la puțin timp după săvârșirea faptei și înainte să vină Poliția. A escaladat scara de incendiu, s-a urcat pe acoperișul blocului și de aici a ajuns, spărgând un geam, într-o altă scară de bloc. A fugit fără ca cineva să bănuie că el este autorul crimei. Câteva zile mai târziu s-a predat la una dintre secțiile de Poliție din Capitală. Ștefan Rusu este recidivist, în trecut el fiind condamnat pentru consum de substanțe interzise.

De la momentul săvârșirii crimei, acesta se află în arest preventiv, iar acum urmează să fie încarcerat la Penitenciarul de maximă siguranță Mărgineni.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/inca-doi-ani-de-inchisoare-pentru-barbatul-care-si-a-ucis-iubita-pentru-ca-nu-a-vrut-sa-faca-sex-mariana-ucisa-cu-34-de-lovituri-de-cutit-47381.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/inca-doi-ani-de-inchisoare-pentru-barbatul-care-si-a-ucis-iubita-pentru-ca-nu-a-vrut-sa-faca-sex-mariana-ucisa-cu-34-de-lovituri-de-cutit-47381-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv