Florin Călinescu a intervenit, în direct la Antena 3, după aflarea veștii tragice, declarând că Andrei Gheorghe și-a trăit viața așa cum a dorit:

„E o viață pe care el și-a trăit-o așa cum a dorit-o. Căutam oameni pentru PRO TV, am avut o discuție cu Adrian Sîrbu. Și-a păstrat unicitatea și ingenuitatea. O voce aparte, un destin aparte, o asumare totală și brută a ceea ce a dorit el să facă, un om de cultură, un om învățat, ascunzându-și timiditatea sub această platoșă a îndrăznelii continue. Am avut destule discuții în contradictoriu din care se nășteau idei. Chiar dacă vedeai în ochii lui că este de acord, forța contrariile. Și-a asumat asta”, a susținut Florin Călinescu.

Andrei Gheorghe, ziaristul și realizatorul TV, a murit luni seara, la vârsta de 56 de ani, decesul fiind confirmat pentru Evenimentul zilei de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov.

Oficiali din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov au confirmat că decesul lui Andrei Gheorghe a avut loc în locuinţa sa din oraşul Voluntari. Poliţiştii au transmis că, în jurul orei 22.15, au fost sesizaţi, prin apel la 112, că a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului, s-a confirmat că persoana decedată era Andrei Gheorghe.

Tag-uri:
calinescu, gheorghe, moarte, andrei gheorghe, decesul


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-874.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-874-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Florin Călinescu a intervenit, în direct la Antena 3, după aflarea veștii tragice, declarând că Andrei Gheorghe și-a trăit viața așa cum a dorit: „E o viață pe care el și-a trăit-o așa cum a dorit-o. Căutam oameni pentru PRO TV, am avut o discuție cu Adrian Sîrbu....

Preluat de la EVZ