De asemenea, ca urmare a inundării carosabilului, pe mai multe drumuri judeţene din Alba, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Vaslui şi Vrancea, circulaţia rutieră este întreruptă.

În ceea ce priveşte traficul feroviar, acesta este blocat pe ruta CF 904 Fieni-Pietroșița, în judeţul Dâmboviţa, la kilometrul 65+150 de metri, din cauza alunecării terasamentului.

Referitor la traficul aerian, acesta se desfăşoară în condiţii normale, nefiind în prezent curse anulate.

Iar în domeniul traficului naval, toate cele 4 porturi, Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia sunt deschise circulaţiei, iar începând din această dimineaţă, de la ora 05:00, a fost deschisă şi bara Sulina, care pentru o perioadă de 24 ore a fost închisă, din cauza vântului puternic.

Având în vedere condiţiile meteorologice existente în toată ţara, precipitaţii mixte, vânt şi pe alocuri polei, care îngreunează semnificativ circulaţia, facem câteva recomandări şoferilor, pentru prevenirea accidentelor rutiere:

– înainte de a pleca la drum, să se intereseze de situaţia condiţiilor meteorologice existente şi de restricţiile de circulaţie impuse pe arterele în cauză;

– să verifice dacă au funcţionale sistemele de iluminare – semnalizare şi de climatizare – dezaburire şi să le folosească adecvat;

– să aibă autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, iar dacă tranzitează zone montane, de asemenea cu lanţuri;

– să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;

– să adopte o conduită preventivă la volan, circulând cu mare atenţie;

– să nu efectueze manevre bruşte sau depăşiri riscante;

– să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule;

– să folosească luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, în caz de precipitaţii sau ceaţă.

Conduceţi prudent!

Tag-uri:
circula, circulatie, sfaturi, soferi, iarna, conditii, meteo


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-991.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-991-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
De asemenea, ca urmare a inundării carosabilului, pe mai multe drumuri judeţene din Alba, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Vaslui şi Vrancea, circulaţia rutieră este întreruptă. În ceea ce priveşte traficul feroviar, acesta este blocat pe ruta CF 904 Fieni-Pietroșița, în judeţul Dâmboviţa, la kilometrul 65+150 de metri, din cauza...

Preluat de la EVZ