O lecție de drept internațional a fost oferită autorităților române de către judecătorul Giovanna de Scisciolo, de la Curtea de Apel din Lecce, Italia.

Omul de afaceri clujean Ioan Bene a fost condamnat de justiția română, mai exact de Curtea de Apel Cluj la executarea unei pedepse de trei ani și opt luni pentru fapte de corupție. În momentul în judecătorii români au pronunțat sentința, Bene se afla în concediu cu familia, în Italia, într-un mic orașel de lângă Lecce. Trebuie spus că Ioan Bene avea rezidență în Italia din 2012 și derula mai multe afaceri importante.

Avocații omului de afaceri au declarat că el nu a fugit din țară, și că în momentul în care a auzit că pe numele lui s-a pronunțat o sentință de condamnare cu executare, s-a prezentat la sediul de Carabinieri din orașelul Manduria, unde a informat despre existența sentinței din România. Avocații lui Bene mai spun că acesta a fost reținut pentru 24 de ore, după care i s-a dictat un arest la domiciliu, pânâ în data de 9 aprilie 2018, când Curtea de Apel din Lecce a judecat procesul de extrădare. ”Ioan Bene a cerut autorităților judiciare din Italia să fie de acord și să îi permită să execute în Italia,pedeapsa dispusă în România”, a spus avocatul italian.

Curtea de Apel din Lecce judecă repede și pe lege

Procesul privind cererea de extrădare a lui Ioan Bene, din Italia în România s-a judecat la Curtea de Apel din Lecce, cu toate probele pe masa judecătorului Giovanna de Scisciolo.

Autoritățile române au cerut ca Bene să fie trimis în România, unde condițiile din închisori sunt mult mai bune, uitând că România are cele mai multe condamnări la CEDO, în materie de nerespectare a drepturilor deținuților.

Sentința din 9 aprilie, dată de judecătorul de Scisciolo, trimite autoritățile române la plimbare și dispune ca Ioan Bene să execute pedeapsa în Italia, după regulile acestei țări, care prevăd că pentru infracțiunile comise fără violență, cu pedepse mai mici, persoanele condamnate să execute pedeapsa în libertate, fără posibilitatea de a părăsi Italia.

”Considerând acest lucru, se poate ordona executarea sentinței în Italia, așa cum a solicitat cetățeanul român … deoarece informațiile obținute prin Carabinierii din Manduria și documentația atașată notei relevante arată că Bene a stabilit de mult în Italia, sediul principal și a consolidat interesele economice și de familie. Astfel se consideră că a fost îndeplinită condiția esențială pentru executarea sentinței în Italia, conform articolului 18, secțiunea 3, din Legea 69, din 22 aprilie 2006”.

Drept urmare, Curtea de Apel din Lecce a respins cererea privind extrădarea cerută de autoritățile judiciare române în privința lui Ioan Bene, ”și, în consecință, dispunem ridicarea măsurii arestului la domiciliu și eliberarea acestuia”, se mai arată în sentință.

Tag-uri:
Ioan Bene, Curtea de Apel Cluj, Italia, Curtea de Apel Lecce


https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/sentinta.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/sentinta-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
O lecție de drept internațional a fost oferită autorităților române de către judecătorul Giovanna de Scisciolo, de la Curtea de Apel din Lecce, Italia. Omul de afaceri clujean Ioan Bene a fost condamnat de justiția română, mai exact de Curtea de Apel Cluj la executarea unei pedepse de trei ani...

Preluat de la EVZ