“Prince nu avea idee că lua o tabletă contrafăcută care putea să îi provoace moartea”, a declarat procurorul Mark Metz, din comitatul Carver. Procurorul a precizat că nu există dovezi referitoare la modul în care artistul obţinuse tabletele de fentanil, astfel că nu vor fi formulate acuzaţii penale în acest caz, potrivit CNN, citat de mediafax.ro.

ANCHETA asupra morţii cântăreţului american Prince ar putea fi REDESCHISĂ. Membrii familiei, chemați la AUDIERI!

Prince Rogers Nelson, cunoscut sub numele de scenă Prince, născut pe 7 iunie 1958, a fost un cântăreţ, compozitor, actor şi multiinstrumentalist. Prince a fost recunoscut de întreaga lume pentru inovaţiile aduse în industria muzicii, dar şi pentru munca sa eclectică, prezenţa scenică excentrică şi stilul vocal unic. A fost văzut ca un pionier al “sunetului Minneapolis”. Muzica sa îmbina genurile rock, R&B, soul, funk, hip hop, disco, psychedelia, jazz şi pop.

Albumul din 1979, care îi poartă numele, a fost premiat cu un disc de platină, iar materialul discografic “Purple Rain” şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial.

A vândut peste 100 de milioane de albume în toată lumea

Prince a vândut peste 100 de milioane de albume în toată lumea şi a câştigat opt premii Grammy, un Glob de Aur şi un Oscar.

Memoriile sale oficiale vor fi lansate la sfârşitul anului 2018, după cum a anunţat recent editorul Esther Newberg, de la ICM Partners, potrivit publicaţiei The Hollywood Reporter. Prince a lucrat la acest volum, pentru care a încheiat un contract cu editura chiar în 2016, împreună cu scriitorul Dan Piepenbring.

Tag-uri:
prince, cauza, moarte, procurori, anunt


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1465.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1465-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
'Prince nu avea idee că lua o tabletă contrafăcută care putea să îi provoace moartea', a declarat procurorul Mark Metz, din comitatul Carver. Procurorul a precizat că nu există dovezi referitoare la modul în care artistul obţinuse tabletele de fentanil, astfel că nu vor fi formulate acuzaţii penale în...

Preluat de la EVZ