În cazul României, cea mai gravă situaţie este în Capitală, unde valorile-limită admise au fost depăşite în mod constant, după cum notează Comisia Europeană.

Bucureştiul ocupă locul doi în UE, după Sofia, în ceea ce priveşte poluarea

Asta arată un studiu Ecopolis, o organizaţie nonguvernamentală de mediu. Cu toate acestea, autorităţile nu au făcut nimic vizibil în ultimii ani. Nici măcar frica unor amenzi uriaşe de la Comisia Europeană nu a dus la măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei, notează TVR.

În aceeași sitiație sunt alte 5 ţări: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Ungaria.

Cea mai gravă situaţie este în București, unde valorile limită admise au fost depăşite în mod constant, după cum notează Comisia Europeană.

Iată şi reacţia Ministerului Mediului:

“În cazul țării noastre, este vorba despre procedura de infringement pentru depășirea valorilor limită pentru indicatorul particule în suspensie – PM10, în aglomerarea urbană București, declanșată în anul 2009. Autoritatea publică locală (Bucureşti) a realizat toate demersurile necesare, reușind să finalizeze Planul integrat de calitate a aerului, (…) acesta va putea fi aprobat până la sfârșitul lunii iulie, așa cum și-a asumat Primăria Generală a municipiului București și cum am informat Comisia Europeană. Deși procedura de deferire a fost declanșată de către Comisia Europeană, avem convingerea că, odată cu aprobarea, la termenul asumat, a Planului integrat de calitate a aerului de către Consiliul General al Capitalei și punerea sa imediată în aplicare, România va avea câștig de cauză. De asemenea, în vederea reducerii impactului traficului rutier asupra calității aerului, Ministerul Mediului a continuat Programele RABLA și RABLA PLUS, alocând sume consistente, în special pentru RABLA PLUS”.

În România, mor anul aproximativ 23.000 de oameni cu afecțiuni de plămâni, cea mai mare parte provocate de calitatea aerului

Calitatea aerului în plan local, în București, depinde de managementul local, care înseamnă în primul rând administrarea traficulului, principala sursă de poluare. Transportul electric este o soluție. Apoi, este nevoie de dezvoltarea traseelor pentru transportul alternativ nepoluant. Nu în ultimul rând, este necesară urmărirea modului în care se încălzește orașul. Centralele termice de apartament au impact asupta calutății aerului mult mai mare ca în cazul unei încălziri centralizate.

Tag-uri:
România, aer, poluare, Bucureşti, Comisia Europeană, UE, Curtea de Justiţie


https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1513.pnghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1513-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
În cazul României, cea mai gravă situaţie este în Capitală, unde valorile-limită admise au fost depăşite în mod constant, după cum notează Comisia Europeană. Bucureştiul ocupă locul doi în UE, după Sofia, în ceea ce priveşte poluarea Asta arată un studiu Ecopolis, o organizaţie nonguvernamentală de mediu. Cu toate acestea,...

Preluat de la EVZ