Elevii din clasa a VI-a vor susține, azi, proba la limba română și comunicare, în cadrul Evaluării Naționale, informează Ministerul Educației. Rezultatele obținute nu vor fi publice și nu vor fi trecute în catalog.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, prima probă din cadrul Evaluării Naționale, pentru elevii din clasa a VI-a, va avea loc pe 23 mai și va fi la limba română și comunicare. Aceștia vor susține, a doua zi, pe 24 mai, testarea la matematică și științele naturii.

Evaluările se vor susține în sălile în care elevii își desfășoară activitatea în mod normal. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi, se arată în sursa citată.

„Testele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute pentru probele scrise de elevii clasei a VI-a. Acestea sunt evaluate în cadrul instituției de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimei probe”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de MEN.

Rezultatele obținute la aceste evaluări nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/evaluarea-nationala-elevii-din-clasa-a-vi-a-sustin-azi-prima-proba-la-limba-romana-si-comunicare-49020.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/evaluarea-nationala-elevii-din-clasa-a-vi-a-sustin-azi-prima-proba-la-limba-romana-si-comunicare-49020-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv