O femeie în vârstă de 60 de ani din localitatea Tureac, județul Bistrița-Năsăud, a fost mușcată, miercuri, de un șarpe, în timp ce se afla pe un teren greu accesibil din Munții Bârgăului. Victima este conștientă și va fi coborâtă de pe munte cu vehicul off road, apoi predată echipajului SMURD.

Incidentul a avut loc miercuri la amiază, într-o zonă de munte greu accesibilă, femeia fiind mușcată de șarpe în timp ce se afla la muncă. Deocamdată nu este confirmat dacă femeia a fost mușcată de o viperă sau de o altă specie de șarpe.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, femeia este conștientă însă starea sa s-a înrăutățit.

“Femeia a fost mușcată de șarpe în urmă cu aproximativ 3 ore, se afla într-o zona greu accesibilă de pe raza localității Tureac. În urmă cu puțin timp a fost făcut apelul pe numărul unic de urgență 112, în urma înrăutățirii stării de sănătate a acesteia. Victima este conștientă, va fi coborâtă de aparținători cu un autovehicul off road și predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD direcționat spre locul indicat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, plt. maj. Marius Rus.

Acesta este primul caz din acest an în care o persoană este mușcată de șarpe din în zona Munților Bârgăului.

În zona Bârgău-Călimani există numeroase vipere care au mușcat și anii trecuți mai mulți turiști sau localnici.

Din cauza problemelor cu viperele, Spitalul de Urgență Bistrița-Năsăud a achiziționat mai multe doze de ser antiviperin din import, care au un termen de valabilitate mai mare, medicii urmând să stabilească dacă mușcătura provine de la o viperă sau de la o altă specie de șarpe.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/interventie-de-urgenta-in-muntii-bargaului-unde-o-femeie-a-fost-muscata-de-sarpe-49040.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/interventie-de-urgenta-in-muntii-bargaului-unde-o-femeie-a-fost-muscata-de-sarpe-49040-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv