„M-am tot gândit zilele acestea, am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect și am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume: bunele intenții au existat încă din prima clipă – că nu a ieșit tocmai cum am dorit, într-adevăr, acesta este marele regret. (…) Este clar că am greșit. Atât eu cât și echipa, pentru că într-un climat destul de tensionat cum era cel din București acum o săptămână și după mitingul PSD, era clar că nu era cel mai potrivit loc și moment să înmânez cheia orașului, după ce îi oferisem deja titlul de cetățean de onoare Simonei Halep în februarie, pe Arena Națională”, a spus Firea, într-un interviu.

Edilul spune că s-a inspirat de la americani

„Toată dimineața de lunea trecută am fost criticată că nu mă organizez mai repede și mai bine pentru a face ceva deosebit pentru Simona și m-am gândit că voi fi acuzată de aroganță dacă nu merg acolo (…). Acum la rece putem să spunem orice, iar eu pot să spun că m-aș fi bucurat să fiu mai înțeleaptă sau mai prevăzătoare și să organizăm o ceremonie, să spunem, mai restrânsă, în cadrul Primăriei și apoi la Arenă să meargă doar Simona, bineînțeles că acum cu mintea de azi, știți cum e… mintea românului, cea de pe urmă”, a mai spus primarul Capitalei.

Tag-uri:
firea, simona, halep, gabriela firea


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1427.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1427-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
„M-am tot gândit zilele acestea, am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect și am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume: bunele intenții au existat încă din prima clipă - că nu a ieșit tocmai cum am dorit,...

Preluat de la EVZ