Un excepțional editorial de Guy Millière pentru site-ul conservator francez Dreuz Info.

Italienii Carlo Fruttero și Franco Lucentini publicau în 1997 o carte cu titlul Dominația Cretinilor. Vorbeau despre șabloanele de gândire din Europa epocii respective. De atunci, situația s-a agravat. Și cred că de acum a venit momentul să vorbim despre hegemonie.

Franța nu este singura atinsă de acest simptom: nici restul Europei nu se simte mai bine. Statele Unite și Canada au și ele o supraabundență de cretini. Însă cred că cretinismul francez este foarte avansat și conține un amestec de aroganță și prețiozitate care îl fac remarcabil în mod deosebit.

O țară care, după ce l-a avut pe François Hollande la putere, l-a ales pe Emmanuel Macron președinte, după puzderia de imbecilități crase și de fraze infecte sau grotești pe care acesta le-a proferat în campania electorală, este o țară într-un stadiu de decrepitudine mentală foarte avansată.

Însă mai ales în domeniul jurnalismului se distinge Franța; aici atinge ea niveluri de cretinism aproape de nedepășit.

Am avut deja ocazia să scriu că un „specialist” de tipul celor francezi trebuie să se înșele de fiecare dată, tot timpul și în legătură cu toate subiectele. Și încă rămân convins de asta. Este valabil și pentru ziariștii care analizează politica internațională.

Și mi se întâmplă adesea să mă întreb cum sunt formați majoritatea ziariștilor din Franța care se ocupă cu politica internațională, deoarece sunt campioni la cretinism.

Fără îndoială, când este vorba de America, ei copiază accesele de delirium tremens care reprezintă cvasi-totalitatea programelor de la CNN și MSNBC, dar reușesc întotdeauna să adauge o tușă personală care îi face să devină burlești păstrând în același timp un aer doct și serios. De mare maestru. Ei sunt moștenitorii unei lungi tradiții și este limpede că vor să se arate la înălțimea celor care i-au precedat.

Acum patruzeci sau cincizeci de ani, niște imbecili îl admirau pe Jimmy Carter, găseau că politica sa în ceea ce privește Iranul era genială și se extaziau în legătură cu eliberatorul Ruhollah Khomeini. Nu s-au înșelat: după cum știe toată lumea, sub Khomeini și succesorii săi, Iranul a devenit o mare democrație unde domnesc pacea, libertatea și prosperitatea.

Ceva mai târziu, au decretat că Ronald Reagan este un dobitoc care va provoca un război calificând Uniunea Sovietică drept „Imperiu al Răului”. Când Zidul Berlinului și apoi Imperiul Sovietic au căzut, ei au știut din sursă sigură că acestea s-au petrecut grație subitei gentileți a domnului Gorbaciov, care se presupune că s-a sculat într-o dimineață și și-a zis: „bun, o să dărâm Zidul Berlinului și o să prăbușesc imperiul pe care îl conduc!”

Din punctul de vedere al imbecililor, Ronald Reagan nu a făcut nimic. Absolut nimic. Și s-a înconjurat de ignoranți care nu avea geniul inerent al ziariștilor francezi.

Urmașii imbecililor s-au prefăcut că varsă o lacrimă pentru a-și ascunde jubilarea când pe 11 septembrie 2001 islamiștii au atacat Statele Unite.

Apoi l-au făcut pe George Walker Bush fascist și analfabet pentru că a îndrăznit să declare un război mondial împotriva terorismului islamic. Bush nu a înțeles ceea ce se înțelege atât de bine în redacțiile pariziene: că atunci când ai de-a face cu teroriștii islamici trebuie să-i tratezi cu flori asemănătoare celor depuse peste tot în Europa, la locurile unde au fost comise atentatele.

Există și modelul spaniolilor, după atentatul de la Madrid, de a lua umbrele și a desfășura bannere pe care să scrie Paz.

Nu a existat nici un atentat în Statele Unite până la sfârșitul președinției lui Bush, dar aceasta, vă vor spune urmașii imbecililor, este numai datorită faptului că George Walker Bush a avut o inexplicabilă șansă.

Când a fost ales Barack Obama, urmașii urmașilor imbecililor au fost apucați de un extaz vecin cu orgasmul. Barack Obama a încercat să-i pună pe reprezentanții Frăției Musulmane la putere peste tot în lumea arabă sunnită, a repornit războiul în Irak, a transformat victoria în înfrângere, a eliberat din închisori niște băieți simpatici precum Abu Bakr Al-Baghdadi, a permis fără să miște un deget crearea Statului Islamic, baza de formare a teroriștilor jihadiști, care au făcut apoi zeci de atentate în Europa și în alte părți ale planetei, a asistat pasiv la distrugerea Siriei, cu un bilanț de 500.000 de morți, l-a răsturnat pe Gaddafi, care coopera cu lumea occidentală, a permis formarea valurilor de imigranți musulmani care au inundat Europa. În fine, a încheiat un acord cu Republica islamică Iran permițând Teheranului să-și continue activitățile nucleare militare (au fost prevăzute simulacre de inspecții în locurile alese de Iran și interzise în alte locuri, acolo unde se petreceau lucrurile grave) și acțiunile de susținere a terorismului. Și pentru a fi convins că Iranul va fi cât mai nociv a permis acestuia să intre în posesia a 1600 de miliarde de dolari care s-au regăsit în activitățile nucleare ale Coreei de Nord, în actele criminale ale Hezbollah, Hamas și ale miliției Houthi din Yemen.

Toate astea, le-au găsit ab-so-lut geniale. Minunate. Extraordinare.

Din momentul în care guvernele europene au sperat să poată pune mâna pe o parte din cei 1600 de miliarde de dolari, ei au găsit admirabil ca liderii europeni să-l primească pe simpaticul Rouhani, care, în paralel, continua să ruineze Iranul și să pronunțe pedepse cu moartea urmate de sute de execuții capitale.

Nu au văzut nici cea mai mică legătură între toate elementele pe care le-am enunțat și care constituie partea esențială a bilanțului lui Obama.

Le-au considerat ca pe elemente total disparate unele de altele. Și nu au sesizat nici o legătură între cauză și efect, de exemplu între eliberarea de către Obama a lui Abu Bakr Al-Baghdadi și crearea Statului Islamic.

Sau între răsturnarea de către Obama a lui Gaddafi, haosul care a urmat (și care s-a născut evident printr-un inexplicabil hazard) și valurile de imigranți veniți din Africa în Europa.

Când Coreea de Nord s-a dotat cu arme nucleare grație celor 1600 de miliarde de dolari, Obama a vorbit de „răbdare strategică” și, pentru a-și arăta „răbdarea” a preferat să meargă să joace golf. Chestie pe care ei au găsit-o foarte cool și subtilă.

Apoi a venit Trump și, ei, cu un instinct care nu înșală, au înțeles imediat că este cel puțin la fel de idiot și lipsit de neuroni ca Ronald Reagan. Să conduci timp de patruzeci de ani o companie multinațională prezentă pe toate cele cinci continente, și încă de o manieră eficientă și făcând o avere de miliarde, este, potrivit lor, un semn indubitabil de idioție.

Cum ei sunt extrem de inteligenți, nu au condus niciodată o întreprindere și au un livret de economii la CEC.

Tag-uri:
trump, reagan, obama, bush, iran, kim


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1464.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1464-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Un excepțional editorial de Guy Millière pentru site-ul conservator francez Dreuz Info. Italienii Carlo Fruttero și Franco Lucentini publicau în 1997 o carte cu titlul Dominația Cretinilor. Vorbeau despre șabloanele de gândire din Europa epocii respective. De atunci, situația s-a agravat. Și cred că de acum a venit momentul să...

Preluat de la EVZ