Brațul ridicat și rotit în afară: poziția în care umărul cedează cel mai des

Aruncarea unei mingi, un blocaj la volei, mâna întinsă în spate ca să prinzi bara din autobuz, un gest de apărare la handbal. Toate au ceva în comun: brațul ridicat lateral și rotit spre exterior. În această poziție umărul este cel mai mobil și, tocmai de aceea, cedează cel mai ușor.

De ce tocmai această poziție

Umărul își datorează amplitudinea unei construcții aproape paradoxale: o „bilă” mare, capul humeral, sprijinită pe o cavitate mică și puțin adâncă. Stabilitatea vine din țesuturile moi, adică din capsulă, ligamente și labrum, și din mușchii care țin bila centrată. Când brațul este ridicat lateral, rotit în afară și dus ușor înapoi, partea din față a capsulei și ligamentele sunt întinse la maximum. Literatura medicală numește această combinație poziția vulnerabilă a umărului. Dacă în acel moment apare o forță bruscă, capul humeral poate fi împins în afara articulației, spre înainte.

Așa se produc cele mai multe luxații: aproximativ 95% dintre ele sunt anterioare. În sport, mecanismul apare tipic la placaje, la blocaje sau la căderile pe brațul întins.

Ce rămâne după prima luxație

O dislocare umar nu se încheie odată ce articulația a fost pusă la loc. Prima luxație lasă adesea în urmă labrumul desprins și ligamentele întinse, iar pacientul începe să se teamă de poziția vulnerabilă. Medicii folosesc chiar această reacție la examinare. În testul de aprehensiune, brațul pacientului este dus ușor spre poziția riscantă, iar un umăr instabil reacționează prin încordare și prin teama că „iese din loc”.

La tinerii activi, riscul ca luxația să se repete fără o reparație poate ajunge, în unele studii, până la aproximativ 90%. Mai mult, sporturile cu mișcări repetate deasupra capului, precum înotul, tenisul sau voleiul, pot întinde treptat ligamentele chiar și fără un accident spectaculos, iar umărul devine instabil pe nesimțite.

Mușchiul care rotește brațul în afară

Pe fața din spate a omoplatului se află infraspinosul, unul dintre cei patru mușchi ai coafei rotatorilor. Rolul lui principal este rotația externă a brațului, exact mișcarea din poziția vulnerabilă. Împreună cu ceilalți mușchi ai coafei, el menține și capul humeral centrat în articulație. Infraspinosul se rupe mai rar decât vecinul său, supraspinosul, dar rupturile mari și masive implică adesea ambele tendoane.

Semnul tipic pentru ruptura tendon infraspinos este slăbiciunea la rotația externă. Brațul nu mai poate fi rotit spre exterior împotriva unei rezistențe, iar gesturi precum pieptănatul sau îmbrăcatul devin dificile. De altfel, forța la rotația externă contra rezistenței este unul dintre semnele pe care medicii se bazează când suspectează o ruptură de coafă. Confirmarea vine prin RMN, care arată cât de mare este ruptura și cât de mult s-a retras tendonul.

Tratamentul urmează aceeași logică precum la celelalte tendoane ale coafei. Rupturile parțiale mici pot răspunde la kinetoterapie și la antiinflamatoare. O ruptură completă nu se reatașează însă singură de os, iar la pacienții activi, cu slăbiciune evidentă, se discută de regulă reinserția artroscopică: prin câteva incizii mici, tendonul este readus pe os și fixat cu ancore. Cu cât tendonul s-a retras mai puțin, cu atât reparația are șanse mai bune.

Cum protejezi poziția vulnerabilă

Poziția nu poate fi evitată complet, pentru că o folosim zilnic. Poate fi însă protejată. Mușchii coafei rotatorilor și cei care stabilizează omoplatul pot fi întăriți, iar tehnica corectă în sport reduce încărcarea capsulei. După o luxație sau după o ruptură de tendon, recuperarea urmărește tocmai refacerea controlului în această poziție, treptat și sub supraveghere. Un umăr care „scapă” la aruncare sau care și-a pierdut forța la rotația externă merită evaluat, nu doar odihnit.

La Institutul Umărului, echipa Dr. Ion-Andrei Popescu își descrie munca prin trei repere: grija față de pacient, precizia actului medical și obiectivul de a reda umărului întreaga funcție și mobilitate. Pentru un sportiv, ultimul reper are un sens foarte concret. Scopul nu este doar un umăr care nu mai doare, ci unul care se poate întoarce, în siguranță, în poziția în care s-a accidentat.

Brațul ridicat și rotit în afară este mișcarea care face din umăr cea mai liberă articulație a corpului. Tot ea îi arată și limitele, iar cine le cunoaște are cele mai mari șanse să păstreze un umăr stabil.